Basescu: Cadrele didactice, indiferent de dificultati, au slujit intereselor elevilor. Elevii necesita o atentie sporita

Publicat pe Actualizat pe

Traian Basescu a transmis luni, 17 septembrie, un mesaj cu ocazia inceperii anului scolar 2012-2013, prin care ureaza succes elevilor, parintilor si cadrelor didactice.

Basescu: Educatia are nevoie de stabilitate

„Sistemul de învățământ are nevoie de stabilitate și predictibilitate, iar elevii
necesită o atenție sporită atât din partea cadrelor didactice și a părinților,
cât și din partea autorităților locale și centrale. Cu toți putem să contribuim
la crearea unui sistem de educație performant, care să ducă societatea
românească la un nivel de competitivitate europeană.”

Basescu: Acest an scolar aduce doua noutati importante

„Acest an școlar este unul deosebit întrucât el va prezenta elevilor și
părinților două noutăți importante, de care România are nevoie pentru
dezvoltarea sa: introducerea unui învățământ profesional relevant și
introducerea învățământului obligatoriu de la vârsta de 6 ani. Învățământul
obligatoriu va începe din acest an cu clasa pregătitoare. Ambele măsuri izvorăsc
din Pactul Național pentru Educație, asumat de toate partidele politice
parlamentare din România precum și de o bună parte din societatea civilă. Noua
lege a educației a făcut posibile aceste noutăți.”

Basescu: Niciun copil care a implinit 6 ani nu se va afla in afara sistemului

„La început de drum am convingerea că toți actorii implicați în educație vor
depune în continuare eforturi pentru ca tranziția celor mici de la grădiniță la
școală să fie cât mai lină. Este important că în acest an niciun copil care a
împlinit vârsta de 6 ani nu se va afla în afara sistemului de învățământ.”

Basescu: Cadrele didactice, indiferent de dificultati, au slujit intereselor elevilor

„Învățământul profesional de calitate, realizat în legătură directă cu nevoile
reale ale economiei actuale și viitoare, este cheia succesului în viață a unui
mare număr de tineri. De-acum ei se vor forma temeinic într-o meserie căutată.
Este și cheia unei economii mai competitive, cu firme mai puternice și mai
dinamice. Felicit miile de elevi care au ales acest drum și le doresc mult
succes.

Doresc să mulțumesc cadrelor didactice pentru că, indiferent de dificultățile prin care a trecut România, ele au slujit întotdeauna interesul elevilor noștri.”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s