Victor Ponta: Schimbam Legea Educatiei pana la sfarsitul anului, are prevederi ABERANTE. Funeriu catre Ponta: Legea blocheaza accesul plagiatorilor la posturi universitare. Ponta nu ar trebui primit in campusurile universitare

Publicat pe

Prim-ministrul Victor Ponta a declarat, vineri, 21 septembrie, la ieşirea de la discuţiile cu reprezentanţii UMF din Târgu Mureş, că Legea educaţiei ar putea fi schimbată până la sfârşitul anului, întrucât are „prevederi aberante”, „care împiedică promovarea unor noi cadre didactice”.

Întrebat dacă Legea Educaţiei Nationale ar urma să fie schimbată, premierul a raspuns afirmativ, arătând că acest lucru ar putea să se producă până la sfârşitul acestui an.

„Posturile au fost blocate şi avansările în grade didactice şi în posturi didactice sunt imposibile în acest moment. Dacă mai putem anul acesta, foarte bine, dar orice schimbare va intra de anul viitor”, a arătat premierul.

In replica, fostul Ministru al Educatiei, Daniel Funeriu, a declarat ca Legea Educatiei Nationale blocheaza in fapt accesul in posturi universitare pentru „plagiatori”.

„Îl informez pe Victor Ponta că Legea Educaţiei permite promovarea cadrelor didactice de calitate, după proceduri transprente. Legea educaţiei blochează accesul plagiatorior, impostorilor şi celor care-şi falsifică CV-ul la posturi universitare, ceea ce îi deranjează pe Ponta şi pe prietenii săi. Simplul fapt că Victor Ponta a ajuns conferenţiar pe vechea lege ne arată că aceasta era greşită”, afirmă Daniel Funeriu, ministrul în a carui mandat a fost adoptată şi pusă în aplicare actuala lege.

Funeriu despre Ponta: „Ma mir ca mai sunt universitati care il lasa sa le treaca pragul”.

Consilierul prezidential, Daniel Funeriu, a mai precizat ca plagiatul lui Ponta „afectează grav credibilitatea cercetării din România”.

Potrivit lui Funeriu, prim-ministrul „ar trebui să informeze publicul despre faptul că sute de cercetători români de top au refuzat să vină la Bucureşti la reuniunea bianuală a diasporei ştiinţifice, în semn de protest faţă de plagiatul lui Ponta.”

„Mă mir că mai sunt universităţi care îl lasă să le treacă pragul. După verdictul de plagiator al Universităţii din Bucureşti orice universitate care îl acceptă în campusul ei este părtaşă la fraudă. E ca şi cum o bancă l-ar primi cu braţele deschise pe un hoţ”, a mai afirmat Funeriu.

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s