INTERVIU. Istoricul Filip Iorga: „Sistemul selecţiei inverse, moştenit din comunism, face încă legea: cu cât eşti mai incompetent, mai corupt şi mai tupeist, cu atât ocupi funcţii mai înalte (…) Familia Regală este legătura unui popor cu trecutul şi cu tradiţiile lui (…) Un popor care îşi uită strămoşii nu poate să fie decât amnezic, manevrabil şi urâţit, aşa cum suntem noi acum”

Publicat pe Actualizat pe

Filip-Lucian Iorga este un tânăr istoric si publicist, născut la 16 iulie 1982, în capitala României, ca descendent al unui vechi neam de moşneni din Ialomița, Bărbuleştii din Poiana, înrudiţi prin alianţă cu familii ca Străjescu, Mavrogheni, Rosetti, von Kraus.filip iorga

În perioada 2007-2008 a lucrat ca expert în management cultural la Institutul Cultural Român, iar în anul 2008 a fost consultant al Casei Majestăţii Sale Regelui Mihai I al României.

Iorga a publicat volumele Breviar pentru păstrarea clipelor (convorbiri cu Alexandru Paleologu; Editura Humanitas, 2005), Les Cazaban. Une chronique de famille (împreună cu Eugen Dimitriu; les Editions Universal Dalsi, 2007), Genocidul comunist în România. Vol. IV. Reeducarea prin tortură (împreună cu Gheorghe Boldur-Lăţescu; Editura Albatros, 2003; fragmente din acest volum au fost incluse în Raportul final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România).

Un interviu despre monarhie, valori, repere, elite, strămoși, imaginea liberalului de ieri, a celui de astăzi.

„Comunismul a distrus bună parte din elitele sociale şi intelectuale ale ţării (…) “Elitele” financiare şi politice de azi, născute din apele tulburi ale comunismului şi ale tranziţiei, nu prea mai au nicio legătură cu elitele sociale de altădată şi cu elita spiritului, cu bunul-gust şi cu bunul-simţ”

Alin Cristea: Domnule Iorga, faceţi parte din elita intelectuală a României care susţine restaurarea monarhiei în țara noastră. Care a fost, în opinia dumneavoastră, rolul monarhiei în istoria ţării noastre?

Filip Iorga: Vă mulţumesc pentru aprecierea generoasă. Nu ştiu dacă sunt parte a ei, dar e cert că avem nevoie de o elită socială şi intelectuală care să reprezinte un model. Din păcate, e foarte greu să reconstituim această elită. Comunismul a distrus bună parte din elitele sociale şi intelectuale ale ţării. Unii au fost ucişi în închisori, alţii au plecat din ţară, alţii şi-au pierdut orice influenţă la nivel politic sau social. Astăzi, descendenţii vechilor elite, boierimea, marea burghezie, burghezia intelectuală, încearcă să-şi recapete locul şi rolul în societate. Dar acest proces este foarte anevoios, cu atât mai mult cu cât “elitele” financiare şi politice de azi, născute din apele tulburi ale comunismului şi ale tranziţiei, nu prea mai au nicio legătură cu elitele sociale de altădată şi cu elita spiritului, cu bunul-gust şi cu bunul-simţ.

Instituţia care ar putea stimula dezvoltarea unei elite este tocmai Casa Regală. Pentru noi, monarhia este, în primul rând, forma tradiţională de guvernare a ţării. Voievozii Moldovei şi ai Ţării Româneşti sunt urmaţi de Dinastia inaugurată de Carol I, dinastie care aduce României independenţa, la 1877, Regatul, în 1881, şi unificarea tuturor provinciilor locuite de români în România Mare, 1918. Monarhia este un factor de echilibru pentru politica frământată a ţării şi este un element de prestigiu în raporturile cu celelalte state. Monarhia este factor civilizator şi modernizator, Carol I “deplasează” România proaspăt ieşită de sub tutela Imperiului Otoman către Occident. Perioada Monarhiei constituţionale este, fără discuţie, cea mai fericită perioadă din istoria noastră, din punct de vedere politic, economic, cultural şi identitar.

„Preşedinţii nu reuşesc să fie echidistanţi. Ei reprezintă partide politice şi grupuri de interese şi nu se pot niciodată desprinde definitiv de acestea, pentru a-i reprezenta pe toţi românii (…) Familia Regală este legătura unui popor cu trecutul şi cu tradiţiile lui, cu partea cea mai strălucitoare din istoria lui”

Filip Iorga împreună cu istoricul Neagu Djuvara și istoricul francez Jean Delumeau
Filip Iorga împreună cu istoricul Neagu Djuvara și istoricul francez Jean Delumeau

Alin Cristea: Care sunt cele mai importante trei argumente care să întărească necesitatea reinstaurării unui regim monarhic în România?

Filip Iorga: Este evident că României îi lipseşte factorul de echilibru. Preşedinţii nu reuşesc să fie echidistanţi. Ei reprezintă partide politice şi grupuri de interese şi nu se pot niciodată desprinde definitiv de acestea, pentru a-i reprezenta pe toţi românii. Avem nevoie de un punct de echilibru şi de continuitate instituţională.

România suferă şi din cauza reprezentării de proastă calitate în relaţiile internaţionale. Monarhul este cel mai demn ambasador al unei ţări. Regii stau întotdeauna pe rândul din faţă, la fotografiile de grup ale şefilor de stat şi de guvern. Un Rege sau o Regină vor fi priviţi întotdeauna cu mai mult respect decât un preşedinte de republică.

Nu în ultimul rând, Familia Regală este legătura unui popor cu trecutul şi cu tradiţiile lui, cu partea cea mai strălucitoare din istoria lui. Este tezaur identitar şi înnobilare a cotidianului. Este legătura naţiunii cu Dumnezeu, pentru că Monarhul este şi Uns al lui Dumnezeu.

„E evident că din ce în ce mai mulţi tineri devin interesaţi şi chiar ataşaţi de figura Regelui şi de ideea monarhică (…) După 1990, în ciuda atitudinii răuvoitoare a multora dintre puternicii orei, Regele a lucrat cu răbdare şi cu devotament pentru democratizarea României, pentru integrarea în structurile euro-atlantice şi pentru recuperarea identităţii”

Alin Cristea: Ce i-aţi spune unui tânăr elev sau student despre importanţa Majestăţii Sale Regelui Mihai I în istoria României?

Filip Iorga: Cred că tinerii care nu au fost îndoctrinaţi în anii de comunism au mai multe şanse să perceapă chipul real al Regelui. De altfel, e evident că din ce în ce mai mulţi tineri devin interesaţi şi chiar ataşaţi de figura Regelui şi de ideea monarhică.

Unui elev, sau unui student, sau oricărui tânăr i-aş spune lucruri simple şi adevărate. I-aş spune că M.S. Regele Mihai ar fi avut una dintre cele mai lungi domnii din istorie, dacă destinul ţării noastre nu ar fi fost mutilat de comunism. I-aş spune că Regele a domnit într-o epocă infernală pentru întreaga lume şi că la 23 august 1944, deşi avea doar 23 de ani, a înfăptuit un act de mare patriotism şi de mare curaj personal, scoţând România din alianţa cu Germania lui Hitler. Prin acest act Regele Mihai a salvat România de la distrugere, pentru că sovieticii nu s-ar fi sfiit să pârjolească România, a scurtat războiul cu mai multe luni de zile şi a salvat zeci de mii de vieţi. A încercat apoi să se opună comunizării ţării, iar după ce a fost forţat să abdice, fiind şantajat de către comunişti cu uciderea a sute de tineri, a continuat şi în exil să fie un avocat al ţării Lui. A muncit, şi-a întreţinut familia, a trăit în Occident ca un om obişnuit dar a rămas tot timpul Regele românilor. După 1990, în ciuda atitudinii răuvoitoare a multora dintre puternicii orei, Regele a lucrat cu răbdare şi cu devotament pentru democratizarea României, pentru integrarea în structurile euro-atlantice şi pentru recuperarea identităţii. Astăzi, când ascultăm discursul Regelui în Parlament ne dăm seama ce utilă ar putea fi Monarhia, iar când îl vedem pe Rege la dreapta Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii înţelegem ce loc ar putea România să ocupe în lume, dacă am reveni la forma monarhică de guvernământ.

„Sistemul selecţiei inverse, moştenit din comunism, face încă legea în România: cu cât eşti mai incompetent, mai corupt şi mai tupeist, cu atât ocupi funcţii mai înalte. Uitaţi-vă peste tot şi veţi vedea că regula se aplică aproape fără fisură: de la Preşedintele ţării, la miniştri, parlamentari, primari, academicieni, decani etc.”

Discursul lui Filip Iorga la inaugurarea Piațetei Regelui (24 octombrie 2012)
Discursul lui Filip Iorga la inaugurarea Piațetei Regelui (24 octombrie 2012)

Alin Cristea: După 1990, în România a apărut fenomenul „exodului creierelor”, din ce în ce mai mulţi tineri aleg să studieze, şi apoi să profeseze în străinătate. Ce i-aţi spune unui tânăr pentru a-l convinge să rămână în România?

Filip Iorga: Aici probabil că o să vă dezamăgesc puţin, pentru că nu pot pleda cu mare convingere şi nu pot da lecţii. Am în familie şi printre prieteni tineri valoroşi care au ales să profeseze în străinătate şi să se stabilească acolo. Avantaje şi dezavantaje există şi de o parte, şi de alta.

Pentru cei care pleacă nu e uşor, e o ruptură, unii dintre ei vor rămâne toată viaţa nişte străini în ţara de adopţie şi nişte “numere”, nişte “rotiţe” care nu vor conta, în angrenajul unor societăţi care funcţionează deja foarte bine; pe de altă parte, dacă sunt buni profesionişti, vor fi recunoscuţi, vor câştiga mai bine, vor avea un trai decent, iar copiii lor vor beneficia de un sistem de învăţământ şi de asistenţă medicală performant.

Dacă rămâi, sigur că eşti acasă, eşti aproape de ai tăi, îţi vorbeşti limba, dar plăteşti şi un preţ: eşti în permanenţă supus unui sistem care îţi toacă nervii şi sănătatea. La noi totul se urneşte greu, dacă eşti competent nu vei fi promovat, ci ţi se vor pune beţe în roate. Sistemul selecţiei inverse, moştenit din comunism, face încă legea în România: cu cât eşti mai incompetent, mai corupt şi mai tupeist, cu atât ocupi funcţii mai înalte. Uitaţi-vă peste tot şi veţi vedea că regula se aplică aproape fără fisură: de la Preşedintele ţării, la miniştri, parlamentari, primari, academicieni, decani etc. . Am ajuns să fim şocaţi dacă vedem un om competent şi onest într-o funcţie de decizie. Normalitatea a devenit o anomalie. Cu toţii ştim sau simţim asta, dar ne facem că plouă: e mai comod, e mai călduţ, sperăm că într-o zi ne vom “aranja” şi noi. Nu e de mirare că valorile şi competenţele fug din ţară mâncând pământul. Şi nu voi fi eu acela care să le spun că au obligaţia să rămână. Până la urmă, principala lor obligaţie e faţă de ei înşişi şi faţă de familiile lor.

Nu pot decât să vă spun de ce nu am rămas eu în străinătate, deşi am studiat la Paris şi la Berlin şi aş fi avut ocazia să rămân şi deşi am avut nenumărate momente de exasperare, din cauza mizeriilor din ţară. Am avut şi eu momente în care m-am gândit să emigrez în Canada sau în Noua Zeelandă. Dar de ce am rămas? Pentru că sunt prea legat de familia mea, de mormintele strămoşilor şi de limba română. Sunt istoric specializat în istoria românilor, scriu în română şi visez să scriu cândva şi literatură, tot în limba română. În plus, e greu să găseşti o mai bună sursă de literatură decât lumea românească. Pe urmă, în ciuda piedicilor, cred că în România poţi conta în domeniul tău, poţi face ceva important, poţi lăsa ceva în urmă. În România e totul de făcut, de schimbat, de reparat. Ce să caut eu, în Elveţia?

„Copiii au nevoie de figuri istorice, au nevoie de relatarea unor evenimente istorice, care să le trezească sensibilitatea pentru trecut, nu în ultimul rând au nevoie de cronologie. E caraghios să problematizezi şi să discuţi tematic cu elevi de clasa a V-a care nu-i pot plasa în epocile lor pe Ştefan cel Mare sau pe Mihai Viteazul”

Alin Cristea: Ce opinie aveti în legătură cu istoria predată în şcoală românească?

Filip Iorga: Eu am studiat în gimnaziu după vechile manuale, îmbibate de naţional-comunism. Din fericire, acele manuale au dispărut. Nici ce a venit în loc nu a fost ideal. Vă amintiţi probabil scandalul manualelor alternative, pe care unii le numeau “alterative”. Cred că trebuie să ne dezbărăm de clişee în predarea istoriei, esenţial e ca elevii să judece trecutul cu minţile lor. Nu există reţete, nu există istorii definitive. Fiecare are dreptul la o perspectivă proprie asupra trecutului. De aceea, cred că trebuie mutat accentul de pe învăţarea mecanică a unor nume şi a unor date, către explicarea fenomenelor, către o mai bună înţelegere a evoluţiei istorice şi a felului în care trecutul ne influenţează propriile noastre vieţi. Pe de altă parte, nu sunt adeptul unui exces de “problematizare”, mai ales la clasele mici. Copiii au nevoie de figuri istorice, au nevoie de relatarea unor evenimente istorice, care să le trezească sensibilitatea pentru trecut, nu în ultimul rând au nevoie de cronologie. E caraghios să problematizezi şi să discuţi tematic cu elevi de clasa a V-a care nu-i pot plasa în epocile lor pe Ştefan cel Mare sau pe Mihai Viteazul. O doză de cronologie şi de convenţie trebuie păstrată în predarea istoriei.

Totuşi, progresele sunt importante. Salut apariţia unor ore speciale de istorie dedicate represiunii comuniste, Holocaustului sau Monarhiei. Dar trebuie să avem grijă la numărul de ore de istorie din şcoală. Într-o lume tehnicizată ca a noastră, apare tentaţia de a marginaliza istoria ca pe o disciplină care “nu produce”. Să ne ferească Dumnezeu de o lume populată doar de roboţei eficienţi, dar ignoranţi în domeniile literaturii, istoriei, artei. Ar fi o lume insuportabilă.

„Despre războaiele mondiale, despre Bucureştiul de la 1900 am aflat din poveştile de familie, la fel despre represiunea comunistă şi aşa mai departe. Am văzut de mic hârtii vechi şi fotografii sepia”

Alin Cristea: Ce v-a atras spre studierea trecutului?

Filip Iorga: Pot spune că la mine a fost o fatalitate. Şi nu doar din cauza numelui care, deşi nu mă leagă genealogic de marele istoric Nicolae Iorga, i-a făcut întotdeauna pe profesori să se aştepte la rezultate bune din partea mea. De mic desenam castele şi cavaleri, mă pasionau filmele istorice, foloseam beţe pe post de săbii şi mă înveleam cu o faţă de masă pe post de mantie, pentru a semăna cu nobilii polonezi din serialul TV “Norii negri”. Pe urmă, am crescut cu bunicii materni, care mi-au povestit despre părinţii şi despre bunicii lor, despre tradiţii, despre trecut.

Despre războaiele mondiale, despre Bucureştiul de la 1900 am aflat din poveştile de familie, la fel despre represiunea comunistă şi aşa mai departe. Am văzut de mic hârtii vechi şi fotografii sepia. Am avut şi norocul de a avea o profesoară foarte bună de istorie la şcoala generală nr. 199, doamna Maria Popescu, graţie căreia am evadat dintre manualele prăfuite şi am învăţat o istorie inteligentă şi pasionantă.

„Aici cred că stă marele avantaj al cunoaşterii propriilor strămoşi. Cunoscând de unde vii, ştii mai bine cine eşti. Eşti mai puternic atunci când ai rădăcini mai adânci. E un plus de identitate, care poate conduce la un plus de demnitate”

Alin Cristea: Sunteţi pasionat de genealogie, fiind chiar membru al Institutului Român de Genealogie şi Heraldică “Sever Zotta”. Care credeţi că este cel mai mare avantaj al realizării arborelui genealogic?

Filip Iorga: Aşa este, sunt onorat să fac parte din Institutul “Sever Zotta”, animat de excelentul istoric şi genealogist Ştefan S. Gorovei, şeful necontestat al şcolii noastre de genealogie actuale. Pasiunea mea pentru genealogie s-a născut tot în familie. Am descoperit treptat nu doar date şi nume, ci şi poveşti de viaţă care m-au fermecat. Am călătorit “din ramură în ramură” şi continui să o fac. Sunt departe de a fi descoperit tot şi asta mi se pare minunat. Am găsit în arborele nostru moşneni ialomiţeni, boieri moldoveni, nobili saşi, aristocraţi ruşi cu poveşti dintre cele mai interesante.

Aici cred că stă marele avantaj al cunoaşterii propriilor strămoşi. Cunoscând de unde vii, ştii mai bine cine eşti. Eşti mai puternic atunci când ai rădăcini mai adânci. E un plus de identitate, care poate conduce la un plus de demnitate. Spun mereu că un popor care îşi uită strămoşii nu poate să fie decât amnezic, manevrabil şi urâţit, aşa cum suntem noi acum. Genealogia înseamnă memorie şi înseamnă poveste, adică exact două dintre lucrurile care ne fac să fim oameni şi nu musculiţe de oţet sau ornitorinci.

„Sunt liberal nu numai prin profesie, sunt şi membru PNL, a cincea generaţie în familie (…) Istoria Partidului Naţional Liberal se confundă cu istoria modernizării României (…) Sigur că liberalii de azi nu prea mai seamănă cu cei dinaintea instalării regimului comunist”

Alin Cristea: Prin natura profesiei dumneavoastră sunteţi un liberal. Care este contribuţia liberalilor, oamenilor de stat liberali, la clădirea statului român?  Vedeţi o diferenţă frapantă între liberalii de acum, şi cei de dinaintea abdicării forţate a M.S. Regelui Mihai?

Filip Iorga: Da, să zicem că am o profesie liberală, chiar dacă nevoile zilnice mă obligă să lucrez şi ca funcţionar. Dar sunt liberal nu numai prin profesie, sunt şi membru PNL, a cincea generaţie în familie. Am un străbunic şi un stră-străbunic din familia Iorga care au fost primari liberali în sate din fostul judeţ Râmnic, acum în judetul Buzău. O rudă prin alianţă, Paul P. Străjescu, urmaş prin femei al Mavroghenilor, a fost primar al oraşului Roman şi deputat liberal, spre sfârşitul secolului al XIX-lea.

Istoria Partidului Naţional Liberal se confundă cu istoria modernizării României. Marile figuri ale acestui partid, în frunte cu Brătienii, au fost mereu acolo pentru România: la obţinerea independenţei, la modernizarea economiei, la realizarea României Mari, la reformele de după Primul Război Mondial, în lupta contra comuniştilor.

Sigur că liberalii de azi nu prea mai seamănă cu cei dinaintea instalării regimului comunist. Aşa cum spuneam mai devreme, elitele au fost aruncate în închisori, au plecat din ţară sau şi-au pierdut influenţa. Foarte puţini dintre membrii PNL de azi au legături de familie cu vechiul partid. Totuşi, PNL rămâne singurul mare partid istoric românesc care a supravieţuit, care şi-a menţinut principiile şi doctrina şi continuă să joace un rol important pe scena politică. Cred că problemele din PNL vin din aceeaşi boală naţională despre care am vorbit deja: selecţia inversă. Şi în acest partid istoric ajung, de prea multe ori, să fie promovate în poziţiile de vârf personaje ridicole sau chiar nocive: unii au bani, alţii au tupeu, alţii au relaţii, alţii au pe cineva la mână sau se pricep să “aducă bani la partid”. Totuşi, cred că faţă de toate celelalte partide din România, PNL este cel mai puţin tarat de aceste oribile metehne.

Alin Cristea: Și o ultimă întrebare. Ce părere aveți despre blog?

Filip Iorga: Vreau să vă felicit pentru calitatea textelor, pentru faptul că promovaţi tineri români de valoare. E un pas în direcţia cristalizării acelei elite de care ducem lipsă. M-au interesat în mod special articolele istorice. Ce să-i faci, deformaţie profesională. Felicitări şi spor!

Anunțuri

5 gânduri despre „INTERVIU. Istoricul Filip Iorga: „Sistemul selecţiei inverse, moştenit din comunism, face încă legea: cu cât eşti mai incompetent, mai corupt şi mai tupeist, cu atât ocupi funcţii mai înalte (…) Familia Regală este legătura unui popor cu trecutul şi cu tradiţiile lui (…) Un popor care îşi uită strămoşii nu poate să fie decât amnezic, manevrabil şi urâţit, aşa cum suntem noi acum”

    bogdanbanicapetre a spus:
    7 Ianuarie 2013 la 18:44

    un interviu foarte interesant

    Val Constantini a spus:
    8 Ianuarie 2013 la 23:38

    Sunt impresionat,… vede lucrurile asa cum sunt si le pune in lumina convigator, un intelectual roman adevarat al zileleor noastre.

    Liviu Runcan a spus:
    27 Iunie 2013 la 18:43

    In acelasi timp memorabil si dureros spus… sper ca sistemul selectiei inverse in care, vrand nevrand, traieste, sa ii permita istoricului Iorga sa isi formeze imaginea publica pe care o merita.

    eu a spus:
    30 August 2013 la 12:55

    Frumos si adevarat!

    Liviu Ardeiaş a spus:
    3 Septembrie 2013 la 23:28

    Majoritatea elitelor româneşti de clasă mondială
    confirmată sunt credincioşi declaraţi. Alegerea şi
    prezentarea lor în LISTA DE ONOARE a
    PREMIULUI ROMÂNESC PENTRU EXCELENŢĂ http://www.premiulromanescpentruexcelenta.ro
    aduce cinste Ţării şi slăveşte pe Dumnezeu.
    av.Ardeiaş Liviu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s