MONARHIE

EXCLUSIVITATE: Patimile unei printese germane in Romania comunista: Fiica unui suveran din Europa, moarta intr-un penitenciar din Miercurea-Ciuc

Publicat pe Actualizat pe

Tatal ei era nepotul Reginei Elisabeta a Romaniei

Unul dintre cele mai tragice destine din istoria familiilor regale europene din secolul al XX-lea l-a avut, fără nicio îndoială, Principesa Mafalda de Savoia, fiica regelui Italiei Victor Emmanuel al III-lea, arestată de Gestapo în 1943 și închisă în lagărul nazist de la Buchenwald, unde la data de 28 august 1944 își găsește sfârșitul.

Regina Elisabeta a Romaniei, Printesa Sofia si Printesa Marie-Eleonore (1914)
Regina Elisabeta a Romaniei, Printesa Sofia si Printesa Marie-Eleonore (1914)

Deși nu s-a scris despre acest lucru, în primii ani ai comunismului din România, o altă principesă a avut un destin similar: Principesa Marie Eleonore de Wied.

Prințesa Marie Eleonore de Wied s-a născut la data de 19 februarie 1909, în orașul german Potsdam, fiind primul copil al Prințului Wilhelm de Wied (1876-1945), nepot de frate al Reginei Elisabeta a României, și al Prințesei Sofia de Schönburg-Waldenburg (1885-1936).

Prințul Wilhelm de Wied devine, la 7 martie 1914, Principe Suveran al Albaniei, astfel că familia se mută în noua lor țară, fiind întâmpinați cu mult entuziasm de albanezi. În Albania, Wilhelm era menționat cu titlul de rege, deoarece se considera că suveranul țării nu poate deține un titlu inferior Regelui Muntenegrului.

După aproximativ șase luni de domnie, familia princiară alege calea exilului, tatăl tinerei principesei fiind depășit de gravele probleme interne ale noii sale țări, la începutul Primului Razboi Mondial. Fiindcă nu a abdicat niciodată, Principele Wilhelm a fost considerat suveran de jure al Albaniei până la 31 ianuarie 1925, când țara a fost proclamată republică.

Familia princiara se stabileste in Romania

Principesa Sofia de Wied si fiica sa, Marie-Eleonore
Principesa Sofia de Wied si fiica sa, Marie-Eleonore

În anul 1925, Principele Wilhelm și Principesa Sofia se stabilesc în România împreună cu cei doi copii ai lor, Principesa Maria Eleonore si Principele Moștenitor Carol Victor (1913-1973).

Mama Mariei Eleonore, Principesa Sofia, moare la data de 3 februarie 1936, în localitatea Fântânele din Bacău, iar fostul Principe al Albaniei, Wilhelm, își găsește sfârșitul la Predeal, nouă ani mai târziu, la 18 aprilie 1945, fiind îngropat în Biserica Luterană din București.

La 16 noiembrie 1937, la Munchen, prințesa Marie Eleonore de Wied se căsătorește cu Prințul Alfred de Schönburg-Waldenburg, născut la 30 octombrie 1905, în Germania, fiu al prințului Heinrich de Schönburg-Waldenburg si al Prințesei Olga de Lowenstein-Wertheim-Freudenberg.

Rămasă văduvă, după ce prințul Alfred moare la 10 martie 1941, la Zeitz, în Germania, în timpul luptelor din cel de al-II-lea Război Modial, prințesa Marie se întoarce în România.

După 1945, prințesa devine o apropiată a intelectualilor anti-comuniști din București, precum Vladimir Streinu, Constant Tonegaru, Pavel Chihaia, Iordan Chimet, participând, de asemenea, la riscantele întruniri ale Asociației de rezistență culturală Mihai Eminescu.

La aceste întâlniri ale intelectualității anti-comuniste, prințesa Maria Eleonore îl cunoaște pe avocatul Ion Bunea, născut în 1899, la Galați, și care îi va deveni soț la data de 5 februarie 1949, la București.

Arestata de regimul comunist pentru „inalta tradare”

Printesa Marie-Eleonore de Wied
Printesa Marie-Eleonore de Wied

La începutul anilor 1950, în plină campanie comunistă de izolare mediatică şi culturală a României de Occident, autoritățile de la București decid închiderea Institutului Francez şi a Oficiilor de Informaţii ale Statelor Unite şi Marii Britanii din capitală.

Oficiile de informaţii erau centre culturale, din subordinea ambasadelor, în care românii aveau posibilitatea să consulte presa americană sau engleză, să lectureze sau chiar să împrumute cărţi, să vizioneze filme, etc. .

Angajaţii bibliotecilor şi oficiilor de presă care aveau cetățenie română au fost reținuți de catre Securitate, anchetaţi într-un mod extrem de dur şi apoi trimişi în fața instanțelor militare pentru înaltă trădare.

Printre angajații Oficiului de Informații Britanic se număra și Prințesa Maria Eleonore de Wied, arestată de Securitate pe 25 iulie 1949, împreună cu alți patru români, două femei și doi bărbați. Implicarea prințesei în acest proces politic, numit procesul bibliotecilor, a avut un rol propagandistic pentru realizarea unui proces public puternic mediatizat și amplu analizat în ziarul Scânteia, oficiosul Partidului Comunist din România.

Înainte de arestare, plănuind să părăsească țara, prințesa predă bijuteriile sale și alte lucruri de valoare unor diplomați britanici de la București, care le transportă în Anglia, în 11 valize diplomatice. Printre bijuterii se aflau, conform unor documente din Arhivele Britanice, « o brățară de aur cu un diamant maro, înconjurat de diamante albe, o brățară de aur cu trei diamante, un medalion de aur sub forma unei potcoave cu safire, o broșă cu diamante», dar și monede de aur și tacâmuri de argint. Refuzate de Banca Angliei, bunurile intră în custodia Ministerului de Externe din regat.

Umilita in presa comunista

Fiind fiica primului suveran al Albaniei, nepot al Reginei Elisabeta a României, deci înrudita cu Regele Mihai I, prințesa era descrisă de ziarul Scânteia, din 27 aprilie 1950, ca o rudă a familiei de lipitori Hohenzollern și un exponent al claselor reacționare doborâte de la putere.

Principele Wilhelm al Albaniei, tatal Printesei Marie-Eleonore de Wied
Principele Wilhelm al Albaniei, tatal Printesei Marie-Eleonore de Wied

Procesul este stabilit în ultimele zile ale lunii aprilie, astfel încât mențiunile din presa comunistă să se suprapună articolelor de glorificare a comunismului şi a lui Stalin, în apropierea zilei de 1 mai. Procesul a fost extrem de mediatizat în presa din țară, dar și în cea din Occident.

La data de 28 aprilie 1950, ora 18, completul de judecători, prezidat de magistratul militar Alexandru Petrescu, cel care a condus și procesul din 1947 al fostului prim-ministru țărănist Iuliu Maniu, cu unanimitate de voturi, îi găsește vinovați de înaltă trădare pe toți cei cinci învinuiți.

Condamnata la 15 ani de munca silnica

Principesa Maria Eleonore de Wied este condamnată la 15 ani de muncă penitenciar comunistsilnică, retragerea unor drepturi cetățenești timp de 10 ani și i se confiscă întreaga avere.

După anunțarea sentinței, avocatul prințesei intentează recurs, dar care este respins la 12 iulie 1951 de către Curtea Militară de Casare și Justiție.

Prințesa Maria Eleonore, dar și celelalte două condamnate, sunt încarcerate la închisoarea de deținute politice de la Mislea, o fostă mănăstire.

În anul 1956, prințesa de Wied este transferată la închisoarea din Miercurea-Ciuc, cel mai cumplit loc de detenție pentru femei din România primilor ani de comunism.

Printesa moare in penitenciarul de femeie din Miercurea-Ciuc, la 47 de ani

La data de 29 septembrie 1956, nemairezistând la condițiile regimului penitenciar, Principesa Maria Eleonore de Wied, fiica primului suveran al Albaniei, înrudită cu majoritatea caselor regale și princiare din Europa, moare la penitenciarul de femei din Miercurea-Ciuc.

Prințesa nu a avut copii.

Ion Bunea, cel de-al doilea soț al prințesei, reușește să părăsească România comunistă în 1968, iar în același an se prezinta la sediul Ministerului de Externe britanic, unde semnează pentru primirea bijuteriilor și bunurilor soției, iar spre sfârșitul anilor 70 se află la Munchen. Moare în anul 1991.

Articol scris pentru GEN90.net

EXCLUSIVITATE: Destinul tragic al unei romance l-a adus in istorie pe sangerosul conducator al Rusiei, Ivan cel Groaznic. Povestea dramatica a fiicei si nepotului lui Stefan cel Mare

Publicat pe Actualizat pe

Din Suceava la Moscova. Destinul unei domnite

Doamna Evdokia, sotia lui Stefan cel Mare si mama domnitei Elena
Doamna Evdokia, sotia lui Stefan cel Mare si mama domnitei Elena

In anul 1465 se nastea cel de-al doilea copil al voievodului Moldovei, Stefan cel Mare si al sotiei sale, Evdokia Olelkovici, domnita Olena/ Elena. Stefan si Evdokia, nepoata pe linie materna a Marelui Print al Moscovei, Vasili I (1371-1425) s-au casatorit la Suceava, la data de 5 iulie 1463 (alte surse indica 1464), insa tanara doamna moare patru ani mai tarziu, cauzele decesului fiind necunoscute.

Domnita Elena, prima fiica a voievodului, recasatorit cu Maria de Mangop in 1472, se afla la varsta casatoriei, iar tatal sau isi dorea un ginere de origine nobila. Astfel, in 1479 Stefan cel Mare incepe tratativele pentru casatoria odraslei sale cu cneazul Ivan cel Tanar, fiul si succesorul lui Ivan al-III-lea (1440-1505), Mare Print al Moscovei, verisor al Evdokiei Olelkovici, mama Elenei.

In anii 1480-1481, la curtea domneasca de la Suceava soseste o impresionanta delegatie de boieri rusi, condusa de Mihail Plestev, trimisul lui Ivan al-III-lea cel Mare. Plestev era imputernicit sa savarseasca logodna cu Elena, in numele lui Ivan cel Tanar, aceasta avand loc la Suceava.

Ivan al-III-lea a fost unul dintre cei mai longevivi conducatori din istoria Rusiei, remarcandu-se datorita faptului ca a pus bazele statului rus.

Logodita, domnita Elena a plecat spre Moscova, insotita de trei boieri moldoveni si sotiile acestora, pentru a-si intalni viitorul sot, nestiind ca nu isi va mai revedea niciodata tatal si meleagurile natale. Trecand prin Polonia, tanara este primita de Regele Cazimir al-IV-lea Jagiellon, care ii ofera numeroase daruri de pret, demne de viitoare nora Marelui Cneaz al tuturor rusilor.

Casatoria cu fiul Marelui Cneaz al Moscovei si nasterea unicului copil

La Moscova, domnita este intampinata de Maria de Borovsk (1418-1484), mama lui Ivan cel Mare si gazduita la Manastirea „Inaltarea Domnului”. La 12 ianuarie 1483, cu mare fast, are loc casatoria Elenei, fiica lui Stefan cel Mare,

Marele Cneaz Ivan al-III-lea, tatal lui Ivan cel Tanar
Marele Cneaz Ivan al-III-lea, tatal lui Ivan cel Tanar

cu printul Ivan cel Tanar, fiul Marelui Cneaz Ivan cel Mare. La sfarsitul aceluias an se naste Dimitri Ivanovich, fiul Elenei si a lui Ivan.

Ivan cel Tanar, nascut in 1458, era fiul lui Ivan al-III-lea si al primei sale sotii, Maria de Tver. Inca din tinerete, tatal sau l-a imputernicit sa se ocupe de afacerile statului, cu scopul de a ii face pe rusi sa il priveasca pe print ca pe viitorul lor conducator. Ivan participa la numeroase campanii militare, iar in anul 1485, invocand mostenirea mamei sale, printul este numit domnitor al orasului Tver. Toti rusii il vedeau ca succesor la tronul Moscovei, dupa moartea tatalui sau.

Dupa 1484, Ivan se imbolnaveste de artrita, acuzand „dureri la picioare”. Este chemat la curte un doctor evreu, de origine venetiana, Lebi Zhidovin, care nu reuseste sa stabileasca originea bolii printului. In ciuda tratamentelor, boala avanseaza. La data de 6 martie 1490 fiul lui Ivan al-III-lea moare, unii contemporani sustinand ca a fost otravit de medic, la ordinele Sofiei, mama sa vitrega. Doctorul este executat, la ordinul Marelui Cneaz Ivan cel Mare.

Lupta cu sotia Marelui Cneaz si succesiunea la tron

Dupa moartea sotului ei, printesa Elena, ramane la curte, impreuna cu fiul sau, Dimitry, succesorul prezumtiv la tron. La 4 februarie 1498, Dimitry este

Incoronarea nepotului lui Stefan cel Mare, Dimitri 1498
Incoronarea nepotului lui Stefan cel Mare, Dimitri 1498

incoronat ca singur mostenitor al tronului si cneaz al Vladimirului si al Moscovei, fiind „coplesit cu monezi de argint si aur”. Astfel, prima incoronare oficiala din istoria Moscovei este cea a nepotului domnitorului moldovean Stefan cel Mare.

La acel moment, Sofia si fiul acesteia, Vasili Ivanovich, nascut in 1479, se aflau in dizgratia Marelui Cneaz, dupa ce se aflase de planul celor doi de a-l ucide pe Dimitry, fiul Elenei, in speranta ca Vasili va succede la tron.

Curtea moscovita era impartita in doua tabere. Cea mai numeroasa, sustinuta de boierii care ii purtau un respect profund raposatului print Ivan cel Tanar, era a Elenei, mama lui Dimitri, insa si Sofia, cea de a doua sotie a lui Ivan al-III-lea, impreuna cu fiul ei, Vasili, complotau alaturi de alti demnitari.

In 1499, Sofia Palaiologina reuseste sa recapete increderea sotului si incepe sa urzeasca un plan prin care fiul ei, Vasili, sa fie numit succesor al lui Ivan cel Mare.

Sofia, nascuta in anul 1455, era nepoata ultimului Imparat al Bizantului, Constantin al-XI-lea Palaiologos (1404-1453) si se casatorise in anul 1472 cu Marele Cneaz al Moscovei, Ivan al-III-lea cel Mare. De-a lungul anilor, aceasta a castigat o mare influenta asupra deciziilor luate de cneaz, fiind descrisa ca o persoana vicleana, zvonindu-se chiar ca Ivan se lasa condus de sfaturile Sofiei.

Decaderea. De pe tronul Moscovei in temnita

Vasili, fiul Sofiei si a lui Ivan, nascut la 25 marte 1479, nu a sperat niciodata ca ii poate succede tatalui sau la tron, insa a urmat mereu directivele mamei sale.

Marele Cneaz Ivan al-III-lea rupe scrisoarea adusa de solii hanului
Marele Cneaz Ivan al-III-lea rupe scrisoarea adusa de solii Hanului mongol

In anul 1500 are loc o schimbare totala de viziune a Marelui Cneaz Ivan, care il numeste, pentru prima data, pe Vasili cneaz.

Prin intrigile Sofiei, Elena este acuzata ca sprijina Secta lui Zaharia Evreul, cunoscuta sub numele de Erezia Iudaizatorilor, care aparuse in cea de a doua jumatate a secolului al-XV-lea. In 1480, chiar Ivan cel Mare ii invitase la Moscova pe unii dintre cei mai importanti lideri ai sectei, simpatizand cu unele din ideile promovate de acestia, insa in timp, cneazul ajnge sa se alature clerului. Secta nega Sfanta Treime si originea divina a lui Iisus. Iudaizatorii s-au bucurat de sprijinul a numerosi oficiali de rang inalt de la curte si a unor negustori extrem de instariti. Din ordinul lui Ivan este executat Zaharia Evreul, intemeietorul sectei, un carturar din Kiev.

Dupa mai multe conflicte aprige cu Sofia, Elena este intemnitata, pe 11 aprilie 1502, impreuna cu fiul ei Dimitri, caruia Marele Cneaz ii retrage titlul de mostenitor al tronului. Ivan cel Mare ordona ca numele celor doi sa nu mai fie pomenite in cadrul slujbelor religioase. Vasili Ivanovich, fiul Sofiei Palaiologina, este numit succesor la tron de catre tatal sau. Sofia moare in anul 1503.

Nepotul lui Stefan cel Mare nu mai ajunge Mare Cneaz. Vasili urca pe tron

In Moldova, Stefan cel Mare, tatal Elenei, aflat in cel de al 45-lea an al domniei, afla despre situatia fiicei si nepotului sau, incercand sa afle vesti despre soarta acestora de la Hanul din Crimeea, Menli Giray (1445-1515). Menli il instiinteaza pe voievod ca ceea ce auzise despre Elena sunt doar niste zvonuri. La 2 iulie 1504, in cetatea sa de scaun, Stefan cel Mare inceteaza din viata fara a sti adevarul despre ceea ce s-a intamplat cu fiica sa.

Elena moare in temnita, la 18 ianuarie 1505 si este inmormantata la manastirea „Inaltarea Domnului”, unde aceasta a locuit pana in ziua casatoriei cu Ivan cel Tanar.

La data de 27 octombrie 1505, la Moscova, se stinge din viata si Marele Cneaz Ivan al-III-lea, pe tron urcand fiul acestuia Vasili, cunoscut drept Vasili al-III-lea Ivanovich, care va domni pana in anul 1533.

Dimitri, cel care trebuie sa devina Mare Cneaz al Moscovei, moare in 1509, in timpul domniei unchiului sau Vasili. Moartea acestuia este si astazi invaluita in mister. Desi sursele oficiale spun ca acesta ar fi decedat din cauza frigului, au fost zvonuri conform carora printul a fost otravit, din ordinul lui Vasili, pentru a nu mai reprezenta un pericol, tinand cont ca fiul Elenei era sustinut de numeroase familii nobile din Rusia.

Moartea lui Dimitri il va aduce pe tronul Rusiei pe sangerosul Ivan cel Groaznic

Tarul Ivan cel Groaznic
Tarul Ivan cel Groaznic

Printr-o nedreptate a istoriei si prin intrigile mamei sale, Vasili ajunge conducatorul Marelui Cnezat al Moscovei. Dupa moartea Marelui Cneaz, pe tron urca fiul sau, Ivan al-IV-lea Vasilievich, nascut in 1530 si cunoscut sub numele de Ivan cel Groaznic, cel pe care Stalin il considera „conducatorul ideal”.  Ivan a fost primul cneaz moscovit care s-a intitulat tar, varianta slavona a latinescului „caesar”.

Domnia de 37 de ani a lui Ivan cel Groaznic a fost marcata de crime si masacre, dar si de o expansiune nemaiintalnita pana atunci a Cnezatului Moscovei. Cu o imagine controversata si disputata, primul tar al rusilor a fost un vizionar politic desavarsit. Domnia sa sangeroasa si incarcata de cruzime si teroare incremenise Europa acelor timpuri, pe tronul Moscovei aflandu-se un monarh cum lumea nu mai vazuse de pe vremea imparatilor romani.

Pe 15 noiembrie 1581, Ivan cel Groaznic o intalneste pe holurile palatului pe nora sa Yelena Sheremeteva, cea de a treia sotii a fiului sau cel mare, Tareviciul Ivan, nascut in 1554. Maniat de faptul ca Yelena, gravida la acea data, purta o imbracaminte ce nu inspira modestie, Tarul a inceput sa o loveasca cu putere. Auzind tipetele de durere ale sotiei sale, Tareviciul Ivan intervine in conflict, reprosandu-i tatalui sau ca dupa ce l-a despartit de primele doua sotii, incearca sa o faca din nou. Intr-un moment de furie, Ivan cel Groaznic l-a lovit pe fiul sau in crestet, cu un sceptru, acesta prabusindu-se. Dupa bataie, Yelena a suferit un avort spontan, iar Ivan a murit, pe 19 noiembrie 1581, din cauza ranilor. Coplesit de durere si remuscari, Tarul Ivan nu s-a dezlipit de la capataiul tanarului sau fiu pana in ziua inmormantarii. Dupa acest moment, Ivan cel Groaznic a inceput sa intocmeasca liste cu toate victimele cruzimii sale pe care le-a trimis la marile lacasuri de cult din Rusia, insotite de donatii importante. Inainte de moartea tarului, in 1584, listele cuprindeau peste 3.000 de nume.